Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

TURMA (ÎN MIȘCARE) - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru TURMA (ÎN MIȘCARE)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 76 pentru TURMA (ÎN MIȘCARE).

Nicolae Gane - În vacanțe

... Nicolae Gane - În vacanţe În vacanțe de Nicolae Gane Apărut în 1879 I În sfârșit, iată-mă-s acasă! Cânele Balan sări cel întăi din trăsură și era cât pe ce, în mișcările lui de bucurie, să răstoarne pe baba Ilinca care venea să mă primească în scară. Biata babă Ilinca!... Cum îi sticleau ochii de fericire văzându-mă iarăși sub ocrotirea ei pentru două luni de vacanțe. Ea mă crescuse pe ... a se oglindi; iar apa dormea adânc împreună cu peștii din fund și sălbătăciunile din față. Două oare întregi vegheai la somnul iazului, cu pușca în mâni, gata de foc, în care timp numai din când în când auzeam, ca o notă pierdută în adâncul tăcerii, câte un mic ocăit înădușit a vreunei rațe, ce cu botul sub aripă visa, se vede, de apropierea dușmanului. — Curând ... cu toată strălucirea unui stăpânitor al pământului, cântecul lor se opri tot atât de năprasnic precum începuse, ș-atunci balta deșteptată prinse să se frământe în jurul meu. Un popr întreg de păseri furnica acum în toate părțile; bâtlanii cu cataligele lor întinse se roteau ...

 

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... arșiță!... După alte două ceasuri de gebea sau, mai bine zis, de înot al Pisicuței mele prin marea de flăcări ce se revărsa peste pământ în miezul arzător al zilelor de vară, cârnii la dreapta și intrai, de-a dreptul și triumfal, prin porțile larg deschise, în ograda caselor de țară, unde locuia un vechi prieten al meu. Stăpâna de casă, în haină albă de dimineață și cu capul slobod învăluit în o grimea tot albă și cu țurțuri mici de mărgele roșii pe margine, trebăluia nu știu ce prin cerdacul larg din față. Când văzu de ... și dădui pe Pisicuța, spre îngrijire, unui argat de ogradă, iar eu suii scara, aruncai mantaua pe balustrada cafenie a cerdacului și intrai în casă. Femeia pe care o speriasem mă scutură de colb cu o perie, privind în pământ și de-abia stăpânindu-și râsul, cu palma la gură; mi se dădu apă, mă spălai, mă ștersei, mă slujii de degete în loc de pieptene și trecui în altă odaie mare și curat îmbrăcată, unde, până ce să vină cineva, mă răsturnai pe o canapea și aprinsei o țigară, cu privirea pierdută în

 

Alexei Mateevici - Creștina

... ivește, Și-n Tibru focul oglindirii Luciri de aur risipește. Se scoală Roma zgomotoasă... Ca moartea tinerei să vadă, Mulțimea ei gălăgioasă Ticsește circul tulburată. În haina sa împărătească Cu aur numai și argint, În gloata lui prietenească, Neron s-a așezat. Privind În negura îngândurării, Albin s-așează printre ei. Și noaptea neagră-a întristării Se oglindește-n ochii săi. Vuiește zgomotoasa gloată, Cu nerăbdare așteptând ... ei, cu crucea-n mână, Cu haine albe, fără teamă, Ieșit-a tânăra creștină, Împăciuită fără seamă. De-odată via tulburare Se schimbă în adâncă pace. Albin uimit, fără mișcare, Stă ca o umbră, groaznic, tace... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și glasul sfintei în tăcere De-odată-n circ a răsunat: V — ,,Eu gura mea tremurătoare N-oi mai deschide-o-n viitor: Iertați creștina, căci ... Iertând chinuitorii mei Eu rugăciunea mea, ce arde, O duc în ceruri pentru ei... Să-i ierte dar Mântuitorul Pentru sfârșitul sângeros, Primească-i Răscumpărătorul În marea turmă-a lui Hristos! Lumina-nvățăturii sfinte Ce focul dragostei aprinde Și-a păcii lasă urmi neșterse, ...

 

Mihail Cuciuran - O zi și o noapte de primăvară pe ruinele Cetății Neamțu

... după dialuri abia mai purpurează, Roșața-i să întinde pe ceriuri însărînd, Și luna să ivești, și rîul scîntează A ei razi albie în undă-i oglindînd. Acum toată mișcarea în cuibu-i să tîrăști, Să trage în lacașu-i, spre a se odihni, Numai păstoriul turma spre cîmpuri o pornești, Ș-în rădiu privighitoare începi a concerti. Buciumu lui răsună, eho din dipărtări Îi răspunde îndată ca și dînsul cîntînd ; Cînd și cînd să aude ... să lămurești. Și cît privești ochiul, eterul îi curat. Piste puțină vremi să trec aceste toate, Și numai ici cole s-aude cîti-un glas ; În locuri pustiite, și tare dipărtate, Și încă necălcate di a omenirei pas. Acuma pe-mpregiuru-mi stăpînești tăcere, Toată mișcare doarmi toată suflare taci, Și numai cîti o umbră umblă în privighere Zidiurilor aceste, ce-a le plînge mă faci. Deodat-un glas salbatic urechea me aude, Și văz pe dinainte-mi un ce ... • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • • Trăiască dorul vostru, trăiască în mulțămiri Ș-

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului

... vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în arc se coboară Și piere în doma-i înalt solitară. Se-ntunecă iarăși, în fulger năzare Vedenii uimite palatul cel mare; Năzare bătrânul în bolta ferestii, În pletele-i albe cunună de trestii. Fugea Cavaleriul. Dar codri-n urdie În urmă-i s-adună și iar se-mprăștie; Câmpiile șese alunecă iute, Deasupră-i s-alungă de fulgere sute, Și luna s-azvârle pe-a ... norilor vatră, Pâraiele scapăr, bulboanele latră, Deasupra lui cerul i-aleargă în urmă Și stelele-n râuri gonite, o turmă. Și munții bătrâni îl urmau în galop Cu stâncele negre, gigantici ciclopi, Greoaie hurducă pământu-n picior, Prăval de pe umeri pădurile lor. Se-ntreabă: Fug eu? sau că lumea întreagă ... bine... aceasta ți-o dărui..." El ochii și-i freacă, să vadă,-adevăru-i? ...................................................... Și drept că-n mișcarea molaticei ierbi Păștea înainte-i o turmă de cerbi. Dar tot nu-i

 

Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)

... vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în arc se coboară Și piere în doma-i înalt solitară. Se-ntunecă iarăși, în fulger năzare Vedenii uimite palatul cel mare; Năzare bătrânul în bolta ferestii, În pletele-i albe cunună de trestii. Fugea Cavaleriul. Dar codri-n urdie În urmă-i s-adună și iar se-mprăștie; Câmpiile șese alunecă iute, Deasupră-i s-alungă de fulgere sute, Și luna s-azvârle pe-a ... norilor vatră, Pâraiele scapăr, bulboanele latră, Deasupra lui cerul i-aleargă în urmă Și stelele-n râuri gonite, o turmă. Și munții bătrâni îl urmau în galop Cu stâncele negre, gigantici ciclopi, Greoaie hurducă pământu-n picior, Prăval de pe umeri pădurile lor. Se-ntreabă: Fug eu? sau că lumea întreagă ... bine... aceasta ți-o dărui..." El ochii și-i freacă, să vadă,-adevăru-i? ...................................................... Și drept că-n mișcarea molaticei ierbi Păștea înainte-i o turmă de cerbi. Dar tot nu-i

 

Ioan Slavici - Scormon

... și netezindu-l. Cât e de slab, sărmanul! Unde e Pascu? La auzul acestui nume, câinele începu să scheaune încet, mai tare, tot mai tare, în sfârșit el își ridică capul în sus și începu să urle. Sanda îl privi câtăva vreme cu mișcare. — Bietul câine! cum urlă! zise ea înduioșată. Scormon, nu urla! urmă apoi, simțind că lacrimile îi vin în ochi. Cine știe, poate a și murit în cătănie. Bietul câine! Apoi începe a se sterge la ochi, așezându-se pe piatra de lângă portiță. Cine știe, poate a și ... încă nu și-a botezat chiar nici pe berbecul ce poartă clopotul cel mare. Poate cu vremea, cu zilele, lucrurile iarăși vor intra în firea lor de mai nainte. Scormon ridică capul, se ridică de tot, privește ciulind în vale, apoi, ca lăsat din pușcă, se duce peste gropi și tufișuri în jos. — Unde, păcate, se duce câinele așa? Scormon, Scormon! Scormon n-are vreme să stea de vorbă. Pascu se ridică și privește în urma lui. Din vale șerpuiește, albă și netedă, poteca îngustă. Jos, unde se pierde în

 

Vasile Alecsandri - Legenda rândunicăi

... inimi visează împreună. Nici o mișcare-n frunze, și nici o adiere Nu tulbură în treacăt a nopții dulci mistere. Albina doarme-ascunsă în macul adormit, Bâtlanul printre nuferi stă-n labă neclintit, Și raza argintie din stele dezlipită Căzând, săgeată lungă, prin umbra tainuită, Se duce de aprinde ... raza, în lumea nopții zboară? Ce umbră, cu sfială, prin arbori se strecoară Și merge drept la malul pârăului din vale? Oprindu-se-ngrijită ades în a sa cale, Ea vine lângă apă, cu drag la ea privește Și, singură-n răcoare, de baie se gătește. O! dalbă feerie ... luceferi, de păsări și de flori, Loviți ca de lumina rozatică din zori, S-aprind de-o scânteiere ce-n inimă pătrunde... Dar juna-mpărăteasă în apă se ascunde. Ferice, dezmierdată de unda răcoroasă, Ea-noată cu-o mișcare alene, voluptoasă, Lăsând ca să albească prin valul de cristal Frumoasa rotunzime a sânu-i virginal. Și iarba de pe maluri se pleacă ... Și dalba-mpărăteasă, din brațe-i dispărând, Se schimbă-n rândunică și fuge-n cer zburând! Atunci ș-a ei rochiță, nălțându-se în vânt, Topitu-s-a

 

Ion Luca Caragiale - Un artist

... făcut artiști dramatici; mulți alții scriu poezii, de obișnuit lirice, mai adesea galante; mai toți trebuie să știe cânta cu un instrument, prin ajutorul căruia, în momentele pierdute, își traduc în melodii acea încărcare de simțiri ce ne-o dă, unora dintre noi, lumea cu lumina ei, cu formele, mișcările și zgomotul ei... Da, cum se ... trebuie înapoiată cui ne-a dat-o. Ascunsă-n noi, ne muncește, ne chinuie, nu ne dă pace pân' ce n-o întoarcem în dar lumii, care n-o recunoaște și n-o primește decât învăluită în fâșii smulse din sufletul nostru — pecetia sincerității darului. Dar e oare un mijloc mai puternic ca să ne scăpăm de toată haotica năvălire a ... Medgid și altele. În această mică galerie, se află și o operă originală a artistului meu. Nu este lucrată cu penelul, e țesută în fire de păr de toate nuanțele posibile: ea înfățișează un munte depărtat în fund; pe vârful lui stă un călător, iar la poale i curge o apă mare; dincoace de apă e un cioban, care pășunează o turmă ... sever necesar situației... Artistul meu ședea picior peste picior pe laviță și le comanda, cântându-le din ghitară marșul de la 48... Era atâta nerv ...

 

Garabet Ibrăileanu - Varia

... decât cu aproximație. 9. Lipsa de sinceritate nu poate face impresia... sincerității. 10. O personalitate, oricât ar fi de puternică, nu poate avea înrâurire decât în niște împrejurări favorabile. Iar un curent popular, o tendință socială nu poate ajunge la realizare decât întrupată în individualități puternice. 11. ...norodul pune întotdeauna pe socoteala celui mai cunoscut tot ce au făcut alții; pentru moldoveni, toate bisericile vechi sunt făcute de Ștefan ... ca și scriitorul, alege inconștient, sintetizând în creațiunea sa observațiile lui nenumărate. 14. ...dacă în lumea naturală orice însușire favorabilă succesului este o însușire bună, în lumea socială nu e tot așa: nu orice însușire sufletească bună este o însușire socială bună, favorabilă adaptării. Există însușiri care, din punct de vedere ... se potrivește mai bine cu sufletul lor e amurgul și noaptea. 17. Ordinea, întemeiată chiar pe tiranie, trebuie preferată anarhiei. Iar ordinea e acea stare în care ești prevenit ce trebuie și ce nu trebuie să faci, în care știi mai dinainte binele sau răul care va urma, pentru tine, pentru faptele tale. 18. Fiecare țară, fiecare societate umană are felul ei de ... ...

 

Vasile Alecsandri - Briar

... decât un gros stejar, Un bun și scump tovarăș de lupte crâncenite, Cioplit în chip de ghioagă cu falii oțelite. Alesu-l-au el singur în codrul îndesat, Jupitu-l-au de coajă, prin foc el l-au uscat, Apoi, ieșind în vale cu ghioaga subsoară, Acum se simte vesel că are-o sorioară. Știu bivolii de dânsa și-n laturi se feresc, Și, cât stau la ... depărtare se răzlețesc de turmă, Cumplita ghioagă zboară vârtej pe a lor urmă. Și bivolii sălbatici, nebuni de groaza ei, Revin la cârd în fugă, supuși ca niște miei. Știu lupii, hoți de noapte ce ies la vânătoare Când cerul se ascunde în neagra-nvelitoare, Și-n poalele pădurii, sub crânguri tupilați, Privesc duios la bivoli ce-n iarbă stau culcați, Dar nu-ndrăznesc să iasă din umbră ... Privește pe d-asupra-i cum trec necontenit Nori lungi și vulturi ageri în zbor neobosit, Și mintea lui furată de-a cerului mișcare Se pierde-n aiurire plutind sub bolta mare, Se duce prin lumină săltând din nor în

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...